miercuri, 11 mai 2011

Tort cu miere şi smântână

Vă propun să încercați această rețetă uşoară şi rapidă de tort, pentru care nu aveţi nevoie de mixer. Iese delicios şi aromat, potrivit pentru amatorii prăjiturilor cu miere. Sursa aici.

Aveţi nevoie de:
pentru blat:
3 ouă
200 g zahăr (eu am pus 150 g)
1 linguriță cu vârf de bicarbonat de sodiu
150 g miere (cam 1/2 cană)
200 ml smântână
280 g făina (2 căni)
1/2 miez de nucă, opțional (eu n-am pus)

pentru cremă:
500 ml smântână
zahăr după gust (eu am pus vreo 3 linguri cu vârf)
vanilie
opțional, miez de nucă măcinat

o formă de 24 cm în diametru, tapetată cu hârtie de copt

Într-un bol, se bat ouăle cu zahărul şi bicarbonatul, cu o lingură, apoi se adaugă mierea și smântâna. După ce se mai amestecă puțin, se adaugă și faina, omogenizând până la dispariția cocoloașelor. Se toarnă aluatul în forma pregătită, apoi se coace în cuptorul încins, la foc mediu spre mic. Atenție: blatul creşte destul de tare la copt și are tendința să se rumenească destul de mult, datorită mierii din compoziție. De aceea, se va verifica din când în când, și dacă suprafața e rumenită, însă în interior blatul este crud, se va acoperi tava cu o folie de staniol sau hârtie de copt, și se va micșora focul. Blatul e gata atunci când la o apăsare cu degetul, suprafața îşi revine imediat.
Se mută blatul din formă pe un grătar și se lasă la răcit.
Smântâna se amestecă cu zahărul și se bate ușor, până la dizolvarea acestuia. Se adaugă și vanilia.
După ce s-a răcit blatul, se taie pe grosime în 2 sau 3 și se asamblează tortul pe un platou. Dacă se dorește, se va presăra nucă măcinată, merge la fix aici.
Se ornează după preferinţeși se lasă la rece măcar 2 ore.

miercuri, 27 aprilie 2011

Pandispan cu cacao

Am găsit recent o reţetă nouă de pandişpan cu cacao, care m-a atras prin modul un pic diferit de preparare. Am încercat-o pentru tortul de Paşti și am rămas foarte mulțumită de rezultat. Pandișpanul iese compact și moale, cu o suprafață netedă. Nu este necesar sa fie preparat cu o zi înainte de asamblarea tortului, ca să se "aşeze". Blatul se taie minunat pe grosime chiar din momentul în care s-a răcit. Nu e nevoie nici de însiropare, blatul fiind moale și având o consistenţă ușor umedă. Încercați-l, n-o sa regretați.
Pentru măsurarea ingredientelor se folosește o cană cu volumul de 240 ml.

Aveti nevoie de:

1/2 cana de cacao
3/4 cana de apa clocotita
6 oua mari (se separa albusurile de galbenusuri)
300 g zahar (o cana si jumatate)
1/2 cana ulei
280 g faina (2 cani)
1 plic de praf de copt (10 g)
o forma de 28 cm diametru sau de 25*30 cm, unsa cu unt si tapetata cu faina

Peste cacao se toarna apa clocotita si se amesteca bine pina dispar cocoloasele. Trebuie sa iasa un lichid mai gros, de consistenta uleiului.
Se bat albusurile spuma cu jumatate din cantitatea de zahar.
Separat se freaca galbenusurile cu restul de zahar, se adauga uleiul, faina cu praful de copt si compozitia de cacao, racita putin.
Se incorporeaza cu atentie albusurile, in vreo trei reprize.
Se toarna aluatul in forma pregatita, se bate usor in masa (usor, nu cu pumnul :)), cit sa se sparga bulele de la suprafata, apoi se da forma la cuptor pentru circa 40 de minute la foc mediu sau pina iese scobitoarea curata.
Se raceste in forma, apoi se portioneaza sau se foloseste pentru tort/prajituri.

Drob de curcan


Cum nu prea avem amatori de carne de miel în familie, am făcut drobul de Paste din carne de curcan. A ieșit bun și a fost apreciat mai ales de copii.

Aveți nevoie de:
800 g carne tocata de curcan (eu am folosit pulpa, dar merge si un ameste de pulpa cu piept)
4 oua
2 fire de ceapa verde
marar
2 catei de usturoi
sare, piper, cimbru
mozzarella

3 oua se fierb 5-6 minute, apoi se tin putin in apa rece si se curata de coaja. Celalalt ou se pune in carnea tocata, se adauga usturoiul pisat, sarea, condimentele, mararul si ceapa verde taiate marunt. Se amesteca bine compozitia. O jumatate din ea se pune intr-o forma de chec, tapetata cu hirtie de copt, se aseaza de-a lungul ouale fierte, apoi se pune restul compozitiei, se niveleaza suprafata si se presara mozzarella rasa. Se da la cuptor pentru circa 3 sferturi de ora, pina se rumeneste suprafata. Se taie cald sau rece.

joi, 10 martie 2011

Saratele de secara cu seminte

O reteta dietetica si de post, daca doriti. Se fac relativ usor, se maninca si mai usor, caz in care dieta este clar periclitata. :) Daca se decupeaza in patrate sau dreptunghiuri cit de cit regulate, se pot folosi ca biscuiti de aperitive, in genul cum sint Wasa. Sursa aici, via Lena.

Nu va speriati de cantitatile in grame, va puteti descurca foarte usor cu un pahar cu volumul de 240 ml si o lingura.

Aveti nevoie de:

43 g (1/4 cana) seminte de floarea soarelui
43 g (1/4 cana) seminte de dovleac
29 g (3 linguri) seminte de in
57 g (6 linguri) seminte de susan
227 g (1+3/4 cana) faina de secara
1/4 lingurita sare
29 g (2 linguri) ulei
21 g (1 lingura) miere sau sirop de agave
170 g (3/4 cana) apa la temperatura camerei

optional
1 albus + 2 linguri de apa, pentru uns
seminte de susan sau mac pentru presarat

Se cintaresc semintele. Se macina la robot sau la risnita de cafea semintele de floarea soarelui, de dovleac si de in. Se pun intr-un bol, se amesteca cu semintele de susan (acestea se lasa intregi), faina, sarea, apa, uleiul, sarea si mierea. Se framinta un aluat un pic lipicios, care se imparte in 4 bucati.* Fiecare bucata se intinde cu sucitorul pe masa, presarind intruna faina (de secara), intr-o foaie subtire, de 1,5-2 mm. Se decupeaza romburi, patrate, ce vreti voi, se transfera pe tava tapetata cu hirtie de copt. Se ung cu ulei sau albus+apa, si se presara cu susan/mac. Optional, se pot lasa si simple, sint oricum foarte bune. Se coc in cuptorul incins la foc mediu spre mic (150 C), pina incep a se rumeni marginile. Atentie, se ard foarte usor!
Se scot sa se raceasca, apoi se servesc. Se pastreaza fara probleme intr-un vas cu capac, ferite de umezeala.
* aluatul se poate pastra in frigider pentru 1 saptamina, sau se poate congela, pentru maxim 3 luni.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Briose de ciocolata cu crema de brinza si visine

Am facut aceste briose pentru o intilnire cu niste prietene. Desi a fost o improvizatie de moment, au iesit bune de tot, incit mi s-a cerut reteta. :) Daca vreti sa le incercati, sfatul meu este sa folositi visine din compot in locul celor congelate, pentru a evita formarea unui gol in jurul lor, in timpul coacerii.

Pentru aluat:
100 g unt moale la temperatura camerei
200 g zahar
2 oua
150 g smintina fermentata groasa si grasa, eu am folosit de 24% grasime
200 ml smintina dulce 30% grasime
100 ml lapte
40 g cacao
300 g faina
1 praf de copt
un praf de sare

Pentru umplutura:
150 g crema de brinza almette sau philadelphia
2 linguri de zahar
vanilie
visine din compot sau congelate

Pentru glazura:
100 g ciocolata
50 g smintina dulce

Untul, zaharul si ouale se bat spuma cu ajutorul mixerului, pina se albeste compozitia si devine pufoasa. Se adauga ambele feluri de smintina, laptele, se amesteca bine, iar la sfirsit, faina amestecata cu cacao, sarea si praful de copt. Trebuie sa iasa un aluat gros si onctuos, ca o crema de ciocolata.
Separat se bate crema de brinza cu zaharul si vanilia, se da la congelator pentru citeva minute, ca sa se intareasca.
In formele de briose se pune cite o lingura de aluat, o lingurita de umplutura, o visina, apoi se acopera cu cite o lingurita de aluat.
Din cantitatile de mai sus mi-au iesit 12 briose si o forma-fluturas de silicon (in care n-am pus visine,asa au preferat copiii).Se dau la copt la foc mediu (180 C), cam 30-40 de minute.
Se scot briosele din forme si dupa ce se racesc, se glazureaza.
Pentru glazura, se topeste ciocolata cu smintina dulce pe bain-marie, amestecind.

miercuri, 22 decembrie 2010

Fursecuri "Catelusi"

Am inceput seria fursecurilor de Craciun cu acestea. Simple si distractive, se pot face impreuna cu copiii. Inspirate de aici.

Aveti nevoie de:
200 g unt
150 g zahar
2 galbenusuri
2 linguri smintina
420 g faina
20 g cacao
vanilie

Untul moale se bate cu zaharul, pina la topirea acestuia. Se adauga galbenusurile, smintina si vanilia, se amesteca bine. Apoi compozitia se imparte in doua: in una punem 220 g faina, iar in cealalta 200 g faina si 20 g cacao. Se framinta 2 bile de aluatcare se dau la rece pentru vreo ora.
Pentru modelat fursecurile, se intinde cite o foaie din aluatul maro si cel galben, se decupeaza forme de inimioare. O parte din inimioare se taie pe mijloc, formind urechile catelului, care se ataseaza la o inimioara de culoare opusa. Din bucatele mici de aluat se fac nasul si ochii. Se pun fursecurile pe tava si se coc la foc mediu pina partile galbene se rumenesc usor.
Daca v-ati plictisit de modelat, puteti face fursecuri marmorate. :)

luni, 6 decembrie 2010

Saratele din brinza de burduf

O reteta simpla de tot si rapida. Cantitatile sint aproximative.

Aveti nevoie de:
brinza de burduf (eu am folosit 200 g)
faina cit cuprinde sa iasa un aluat elastic (mie mi-a luat cam 400 g)
1-2 linguri de apa, daca e nevoie

Se pune brinza de burduf intr-un bol, se adauga faina si se framinta un aluat de consistenta plastilinei. Eu am avut nevoie si de putina apa, ca sa se lege aluatul mai bine. Se lasa la rece vreo jumatate de ora, apoi se intinde cu sucitorul si se taie fisii. Se coc pe tava tapetata cu hirtie de copt, la foc mediu, pina la o rumenire usoara. Se pastreaza intr-un vas cu capac.
Related Posts with Thumbnails
© All rights reserved Natalia Negara
Toate fotografiile de pe acest blog sunt protejate de legea copyright-ului.
Folosirea in orice scop sau publicarea lor se face numai cu acordul proprietarului.